Inapoi Acasa   Despre Noi

Despre noi

Despre noi

 PRORIDER s-a nascut din pasiunea noastra pentru sporturile alternative, dar si din credinta ca atat echilibrul fizic cat si cel mental se dobandesc in mare parte prin desfasurarea constanta a unor activitati in aer liber.

Iata de ce, pasionati de snowboarding fiind, am adus in 2004, pentru prima oara in Romania, “varianta de vara” a acestui sport: MOUNTAINBOARDINGUL. Desi inexistent la noi in tara pana la acea vreme, datul la vale pe mountainboard a demonstrat ca senzatiile oferite de snowboarding sunt posibile si in lipsa zapezii, in sezonul cald, strangand in fiecare an din ce in ce mai multi adepti. Am promovat, deci, mountainboardingul, am oferit conditii pentru invatarea si perfectionarea lui, si iata: in mai 2011, pentru prima oara, am adaptat o partie pentru practicarea mountainboardingului la Campulung Muscel. Am organizat cu aceasta ocazie prima competitie internationala - Balkan Dirt Masters 2011 - competitie pe care urmeaza sa o repetam anual.

Mountainboardingul nu a fost insa doar un pas in gasirea unei alternative a sporturilor de iarna, ci si in descoperirea unui alt segment important al activitatii noastre: KITINGUL. Initial am oferit doar cursuri de  LANDKITING, iar mai apoi ne-am extins catre SNOWKITING si KITEBOARDING, largind totodata si gama serviciilor pe care le punem la dispozitie: cursuri individuale sau de grup, acreditate IKO (International Kiteboarding Organisation), initiatice sau de aprofundare, inchiriere echipament, organizare vacante si excursii tematice, organizare tabere de antrenament, precum si concursuri.

De asemenea, suntem orientati catre promovarea sporturilor alternative in randul copiilor. De la prescolari la adolescenti, incercam in acest fel sa-i castigam de partea unei existente active, sanatoase, pline de emotii constructive, care sa implice o educatie solida orientata catre natura si care sa genereze satisfactii si zambete.

Totodata, PRORIDER este un magazin online care vine in intampinarea riderilor (fie ei incepatori sau avansati) cu echipamente sportive, de protectie, precum si produse care sa le faciliteze practicarea sporturilor alternative.

E atat de simplu: daca esti deja rider, noi te ajutam sa devii PRO, iar daca nu, noi suntem pro ca tu sa devii RIDER!

Comparator produse


Nu ai produse selectate
 

Newsletter